7 greșeli pe care le faci când folosești uleiul de măsline. Cum să le eviți

Uleiul de măsline este unul dintre ingredientele care nu ar trebui să lipsească din nicio bucătărie. Iată cum alegi uleiul de măsline potrivit preparatului pe care îl gătești. Descoperă 7 greșeli pe care le faci când folosești uleiul de măsline. Află ce spun specialiștii în bucătărie.

Uleiul de măsline pus în mai multe sticluțe
Cel mai bun ulei de măsline este cel extravirgin / Shutterstock

Uleiul de măsline este unul dintre cele mai falsificate alimente din lume. Trebuie să citești cu atenție eticheta pentru a nu fi păcălită. Chiar și după ce ai ales uleiul potrivit trebuie să știi că este un ingredient care necesită atenție.

Pentru a te bucura de calitățile lui trebuie expus la anumite temperaturi, trebuie păstrat în anumite condiții și asociat corect. Iată ce greșeli să nu faci atunci când folosești ulei de măsline.

Citește și
ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

7 greșeli pe care le faci când folosești uleiul de măsline

Îl poți folosi la preparate calde sau reci, din legume sau carne. Le face mai savuroase, mai gustoase și mai sănătoase. Cu toate acestea trebuie ales cu atenție, pentru că deseori ce se vinde ca ulei de măsline este un amestec nu tocmai pur.

Nu toate tipurile de ulei de măsline sunt la fel

În orice magazin spațiul alocat uleiului de măsline este destul de mare și te poți simți copleșită de atâtea sortimente. Deși este adevărat că tot uleiul de măsline provine din măsline nu toate sunt la fel. Este foarte important să alegi uleiul de măsline potrivit.

Uleiul de măsline extravirgin sau EVOO este cel mai puțin procesat. Nu este niciodată expus la căldură,  măslinele fiind presate când sunt reci.

Apoi este foarte puțin filtrat, doar pentru a se elimina orice resturi solide. Are, de asemenea, cea mai puternică aromă, cei mai mulți nutrienți și este cel mai bun pentru preparate precum sosuri de salată sau întins pe pâine.

Uleiul de măsline virgin este puțin mai greu de găsit, dar este procesat în mod similar cu EVOO. Producătorii permit defecte „minore” de aromă, deși cei mai mulți dintre noi nu ar ști niciodată diferența.

Uleiul de măsline obișnuit este tratat termic pentru a elimina potențialele defecte de aromă și este cel mai bun ulei de gătit de uz general.

Dacă vezi pe etichetă mențiunea ”light” nu înseamnă că are mai puține calorii. Este de fapt un amestec de uleiuri rafinate și virgine.

Temperatura la care poate fi folosit uleiul de măsline

Probabil că știi că fiecare tip de ulei are un punct de fum, adică o temperatură până la care poate fi încălzit astfel încât să nu își piardă proprietățile.

Uleiul de măsline extravirgin are un punct de fum foarte scăzut, de aproximativ 180°C.

Din această cauză trebuie să folosești mereu focul la minimum, cel mult la mediu. Dacă îl dai prea tare, va începe să fumege, ceea ce va afecta gustul alimentelor.

Dacă vrei să salvezi situația amestecând uleiul de măsline extravirgin sau virgin cu unt ar trebui să renunți. Și acesta din urmă are un punct de fum la de scăzut.

Folosește uleiul de măsline virgin/ extravirgin doar pentru sotat legume sau pentru orice preparate care nu necesită temperaturi înalte.

Pentru a evita aceste probleme este bine să folosești ulei de măsline obișnuit care are un punct de fum între 180 și 220°C. Chiar și așa nu este indicat să îl utilizezi pentru prăjit carne sau cartofi. În acest caz uleiul de floarea-soarelui, susan, arahide, soia, palmierul, avocado sau șofranul sunt mai potrivite.

La uleiul de măsline prețul contează

Atunci când cumperi ulei de măsline, indiferent de tipul acestuia, contrează foarte mult calitatea lui. Un ulei bun va transforma orice fel de mâncare din banal în savuros.

Atunci când desfaci sticla unui produs superior vei simți o aromă ierboasă, puternică. Dar până să ajungi cu el acasă, ai câteva indicii încă din magazin.

Uleiul de măsline de calitate are un preț mai ridicat, este ambalat în sticle de culoare închisă pentru a nu permite luminii că îi influențeze calitățile. De asemenea, este mai probabil să aibă date de expirare imprimate pe etichetă.

Ține cont de data de exprimare a uleiului

Indiferent de tipul de ulei de măsline pe care îl cumperi trebuie să știi că prospețimea lui este foarte importantă, scrie EatThis.

Cu cât măslinele au fost presate mai recent, cu atât este mai probabil să se simtă mai puternic aromele. Este posibil să simți note de piper sau arome de citrice. Pe măsură de timpul trece acestea se estompează. Lumina soarelui are un impact major în acest proces.

Nedeschisă, o sticlă de ulei de măsline păstrată corect, într-un loc întunecat și rece, este în general bună pentru aproximativ 18 luni.

Odată deschis, trebuie să consumată între 3 și 4 luni. Dacă miroase ciudat sau rânced, trebuie aruncat. De asemenea, dacă își schimbă culoarea și este tulbure nu mai este bun de consum.

Uleiul de măsline folosit la gătit poate fi reutilizat

Nu mai arunca uleiul de măsline pe care îl folosești la gătit pentru că poate fi refolosit. Poți să îl mai utilizezi de 3 până la 5 ori, potrivit Food Republic.

Pentru a determina numărul exact de reutilizări contează temperatura la care ați gătit și pentru ce l-ai folosit. Dacă de exemplu ai făcut legume pane și au rămas multe resturi va trebui să îl arunci, dar dacă este curat nu ezita să mai gătești cu el.

Dacă vrei să refolosești uleiul de măsline de cât mai multe ori gătește la temperaturi mici și nu pune ingredientele ude.

Când apa este eliberată în ulei pe măsură ce alimentele se gătesc, uleiul respectiv poate începe să se descompună, făcând reutilizarea mai dificilă.

Poți face ulei de măsline aromat la tine acasă

Oricât de minunat este uleiul de măsline ca ingredient, poate fi și mai bun și mai delicios dacă este infuzat cu usturoi, busuioc, rozmarin, lămâie, ardei iute.

Pentru a face acasă acest lucru nu este suficient să pui o crenguță de busuioc sau un mănunchi de rozmarin într-un borcan și să pui ulei peste el. Dacă o faci, probabil că nu vei avea un produs foarte aromat. Mai rău, este posibil să te îmbolnăvești.

Acest lucru se datorează faptului că adăugarea de ingrediente „proaspete” sau umede în ulei creează un potențial teren de reproducere a bacteriior periculoase. Uleiurile infuzate făcute astfel sunt, de asemenea, predispuse la apariția mucegaiului.

Pentru a face un ulei infuzat cu ierburi proaspete amestecă-le într-un blender până la omogenizare completă. Apoi, pune amestecul de ierburi și ulei într-o cratiță la foc mediu și adu-l al punctul de fierbere. Lăsă-l să fiarbă 45 de secunde, apoi dă focul mai mic, mai lasă-l câteva minute și ia-l de pe foc.

După ce s-a răcit suficient, strecoară-l pentru a îndepărta toate resturile. Depozitează-l într-o sticlă și pune-l la frigider. Poate fi consumat în decurs de câteva luni.

Folosește uleiul de măsline potrivit felurilor de mâncare gătite

Asocierea uleiurilor de măsline cu alimentele potrivite este foarte importantă. Dacă nu faci acest lucru s-ar putea ca aroma puternică a acestuia să copleșească restul ingredientelor.

De asemenea, dacă este prea blând este posibil să nu îi simți deloc gustul.

Uleiul de măsline robust se potrivește cu carnea la grătar, cu supele consistente, cu tocănițe, cu legume cu gust puternic precum broccoli, varză de Bruxelles, varză, conopidă, ceapă sau napi. Îl mai poți folosi pentru bruschete sau paste gătite cu usturoi sau ardei iute. În Toscana sau Spania sunt produse uleiuri de măsline cu aromă bogată.

Uleiurile de măsline mai blânde sunt potrivite pentru salate, ierburi sau legume gătite la abur, carne de pasăre sau fructe de mare.

Citește și
CELE MAI CITITE
Dulciuri de post uşor de făcut
Dulciuri de post uşor de făcut. Idei de deserturi super delicioase
Dulciuri de post uşor de făcut. Idei de deserturi super delicioase
Ciorbă de pleurotus și piept de pui în bol cu polonic, alături de un bol cu felii de pâine
Ciorbă de pleurotus și piept de pui. O combinație cu gust de supă țărănească
Ciorbă de pleurotus și piept de pui. O combinație cu gust de supă țărănească
Ciuperci umplute și gratinate la cuptor, în vas oval
Ciuperci umplute și gratinate la cuptor. Un aperitiv savuros și rafinat
Ciuperci umplute și gratinate la cuptor. Un aperitiv savuros și rafinat
Două pahare cu granita de cireșe
Granita de cireșe. Rețeta unui desert răcoritor, de sezon
Granita de cireșe. Rețeta unui desert răcoritor, de sezon
Supă cremă de gălbiori în bol, alături de un coș cu gălbiori
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie
Te-ar mai putea interesa și
Te-ar mai putea interesa și
O sticlă cu ulei de măsline alături de o farfurie plină cu măsline negre
Cum alegi cel mai bun ulei de măsline din magazin. Sfaturi de la experți
Cum alegi cel mai bun ulei de măsline din magazin. Sfaturi de la experți
O tigaie plină cu cartofi puși la prăjit într-un ulei refolosit
De câte ori se poate folosi uleiul pentru prăjit
De câte ori se poate folosi uleiul pentru prăjit
O sticlă cu ulei de măsline alături de mai multe felii de pâine pentru a ilustra cum se degustă uleiul de măsline
Degustă uleiul de măsline ca un profesionist pentru a-ți da seama de calitatea lui
Degustă uleiul de măsline ca un profesionist pentru a-ți da seama de calitatea lui
Vezi cele mai noi articole
Cele mai noi articole hellotaste
Cele mai noi articole hellotaste
Mazăre în saramură la borcan, alături de usturoi și condimente
06:36
Mazăre în saramură la borcan, naturală, simplă și cu gust ca din grădină Mazăre în saramură la borcan, naturală, simplă și cu gust ca din grădină
mini-tarte cu fructe, așezate pe un fundal albastru deschis
05:56
Deserturi de vară rapide și ușoare. Idei de dulciuri delicioase ideale în sezonul estival Deserturi de vară rapide și ușoare. Idei de dulciuri delicioase ideale în sezonul estival
Bulion de corcodușe în bol cu lingură și un bol cu corcodușe proaspete
20 iunie, 06:10
Bulion de corcodușe. Rețetă tradițională pentru iarnă Bulion de corcodușe. Rețetă tradițională pentru iarnă
Porții de tartă simplă cu cireșe
20 iunie, 05:07
Tartă simplă cu cireșe. Un desert rustic și reconfortant Tartă simplă cu cireșe. Un desert rustic și reconfortant
Aripioare de pui cu ghimbir și usturoi, decorate cu semințe de susan și rondele de ceapă verde
19 iunie, 06:04
Aripioare de pui cu ghimbir și usturoi. Rețetă simplă și delicioasă Aripioare de pui cu ghimbir și usturoi. Rețetă simplă și delicioasă
Jeleu de vișine în bol alb și în linguriță
19 iunie, 05:03
Jeleu de vișine, ideal pentru deserturi elegante sau rustice Jeleu de vișine, ideal pentru deserturi elegante sau rustice
Două porții de prăjitură cu caise și crumble
18 iunie, 05:52
Prăjitură cu caise și crumble. Rețeta unui desert fraged și fructat Prăjitură cu caise și crumble. Rețeta unui desert fraged și fructat
Porție de prăjitură cu găuri și jeleu de cireșe
18 iunie, 05:02
Prăjitura cu găuri și jeleu de cireșe - Poke cake Prăjitura cu găuri și jeleu de cireșe - Poke cake
Vezi cele mai noi articole
RECOMANDĂRI hellotaste.ro
Ruladă cu căpșuni și cremă de mascarpone cu frișcă
1
Ruladă cu căpșuni și cremă de mascarpone cu frișcă
Ruladă cu căpșuni și cremă de mascarpone cu frișcă
Printre rețetele de deserturi cu căpșuni pe care ți-ai propus să le testezi, mai adaugă și rețeta de rulada cu căpșuni și cremă de mascarpone cu frișcă. Este un desert delicat,...
Șarlotă de căpșuni cu pișcoturi. Un desert delicat și răcoritor
2
Șarlotă de căpșuni cu pișcoturi. Un desert delicat și răcoritor
Șarlotă de căpșuni cu pișcoturi. Un desert delicat și răcoritor
Dacă ești în căutarea unei rețete de desert delicat, răcoritor și foarte elegant, ideal pentru sezonul căpșunilor, îți recomandăm rețeta de șarlotă de căpșuni cu pișcoturi. Se prepară fără coacere și...
Tave kosi, preparatul pe care trebuie să îl comanzi în vacanță în Albania
3
Tave kosi, preparatul pe care trebuie să îl comanzi în vacanță în Albania
Tave kosi, preparatul pe care trebuie să îl comanzi în vacanță în Albania
Tave Kosi este un preparat tradițional din bucătăria albaneză, fiind un fel de mâncare popular în Balcani. Este o combinație savuroasă de carne, orez și iaurt, toate gătite într-o tavă la...
3 rețete cu ton din conservă care te vor salva când vrei să gătești ceva rapid și gustos
4
3 rețete cu ton din conservă care te vor salva când vrei să gătești ceva rapid și gustos
3 rețete cu ton din conservă care te vor salva când vrei să gătești ceva rapid și gustos
Dacă ai o conservă de ton în cămară deja ai un punct de plecare pentru o masă copioasă. Este un produs versatil și bogat în nutrienți, cu multiple beneficii pentru sănătate...
Macrou la cuptor cu lămâie și pătrunjel. O rețetă cu gust curat de mare
5
Macrou la cuptor cu lămâie și pătrunjel. O rețetă cu gust curat de mare
Macrou la cuptor cu lămâie și pătrunjel. O rețetă cu gust curat de mare
Rețeta de macrou la cuptor cu lămâie și pătrunjel este genul de rețetă cu puține ingrediente, dar bine echilibrate. Gustul peștelui este evidențiat și înnobilat de aciditatea proaspătă a lămâii și...
Parteneri
Numărul angelic 1212. Ce înseamnă și cum îți impactează viața
Numărul angelic 1212. Ce înseamnă și cum îți impactează viața
Numărul angelic 1212. Ce înseamnă și cum îți impactează viața
Un bărbat din SUA a descoperit că s-a căsătorit fără să ştie. S-a trezit cu actele într-o cutie cu cadouri

Ce s-a ales de singura femeie cu care Ion Țiriac a fost căsătorit. Cu ce se poate ocupa în prezent
Ce s-a ales de singura femeie cu care Ion Țiriac a fost căsătorit. Cu ce se poate ocupa în prezent
Ce s-a ales de singura femeie cu care Ion Țiriac a fost căsătorit. Cu ce se poate ocupa în prezent
S-au afișat notele de la BAC 2025! Află primul rezultatele de anul acesta. Model de cerere pentru vizualizarea lucrării sau pentru contestație

Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o familie fericită

Microsoft a dezvăluit ce se va întâmpla cu următoarea generație Xbox. Anunțul care a încântat fanii
Microsoft a dezvăluit ce se va întâmpla cu următoarea generație Xbox. Anunțul care a încântat fanii
Microsoft a dezvăluit ce se va întâmpla cu următoarea generație Xbox. Anunțul care a încântat fanii
Cheesecake Brownie cu zmeură
Cheesecake Brownie cu zmeură
Cheesecake Brownie cu zmeură
3 capcane frecvente ale parentingului
3 capcane frecvente ale parentingului
3 capcane frecvente ale parentingului
A murit bunica Arianei Grande. Familia artistei a confirmat vestea pe rețelele sociale: Suntem profund îndurerați
A murit bunica Arianei Grande. Familia artistei a confirmat vestea pe rețelele sociale: „Suntem profund îndurerați”
A murit bunica Arianei Grande. Familia artistei a confirmat vestea pe rețelele sociale: „Suntem profund îndurerați”
Beneficiile sucului de sfeclă roșie. De ce îți poate sprijini sănătatea
Beneficiile sucului de sfeclă roșie. De ce îți poate sprijini sănătatea
Beneficiile sucului de sfeclă roșie. De ce îți poate sprijini sănătatea
fresh
Jeleu de vișine, ideal pentru deserturi elegante sau rustice

Jeleu de vișine, ideal pentru deserturi elegante sau rustice

Jeleu de vișine, ideal pentru deserturi elegante sau rustice

Aripioare de pui cu ghimbir și usturoi. Rețetă simplă și delicioasă

Aripioare de pui cu ghimbir și usturoi. Rețetă simplă și delicioasă

Tartă simplă cu cireșe. Un desert rustic și reconfortant

Tartă simplă cu cireșe. Un desert rustic și reconfortant

Bulion de corcodușe. Rețetă tradițională pentru iarnă

Bulion de corcodușe. Rețetă tradițională pentru iarnă

Deserturi de vară rapide și ușoare. Idei de dulciuri delicioase ideale în sezonul estival

Deserturi de vară rapide și ușoare. Idei de dulciuri delicioase ideale în sezonul estival
închide
OSZAR »