Cum să coci dovleac pentru garnituri, supe și piure. 3 metode la îndemâna oricui

Dovleacul plăcintar este dulce, cremos și poate fi folosit atât în rețete de desert, cât și în preparate sărate. Poate fi gătit simplu, doar tăiat felii și pus la cuptor, dar și transformat în supe cremă sau garnituri savuroase. Află și tu trei metode care te învață cum să coci dovleac pentru a obține cele mai delicioase preparate.

Publicat: 23 septembrie 2022, 07:42
Un dovleac tăiat pe jumătate, pe un fundal negru, cu miere și ierburi aromatice deasupra
Dovleacul copt poate fi pus în salate, supe, prăjituri / Shutterstock

Dovleacul plăcintar este vedeta toamnei. De la dovleac copt, la plăcinte, supe și garnituri poți face orice cu el. Imediat ce este preparat termic, acesta degajă niște arome care vor parfuma toată casa. Pulpa lui devine moale, cremoasă, perfectă pentru diverse tipuri de preparate.

Îl poți tăia cuburi, îl coci și apoi îl servești drept garnitură ori încorporat într-o salată verde. Atunci când este făcut piure poate deveni supă, sos pentru paste, sau compoziție în prăjituri ori brioșe. De asemenea, poate fi ingredient în tacos sau enchiladas vegetale.

Iată cele mai populare moduri de a găti dovleac plăcintar.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cum să coci dovleac în bucăți mari

Dacă vrei să faci piure de dovleac cel mai bine e să îl pui la copt în felii mari. În felul acesta își va păstra toate aromele, coaja se va carameliza, iar pulpa va deveni moale. Poate fi mâncat ca atare sau făcut piure pentru supă ori ravioli.

Pași pentru a coace dovleacul

  • Pune o hârtie de copt pe o tavă și preîncălzește cuptorul la 200°C.
  • Spală dovleacul, apoi taie-l în două. Scoate-i semințele și curăță-i bine interiorul.
  • Stropește dovleacul cu ulei de măsline. Te poți folosi de o pensulă pentru cofetărie pentru a te asigura că ai acoperit toată suprafața. Dacă urmează să folosești dovleacul pentru feluri de mâncare sărate, poți să îl presari și cu puțin piper și sare de mare grunjoasă.
  • Dă dovleacul la cuptor pentru 30-40 de minute. Este gata atunci când pulpa este moale. Poți testa cu ajutorul unei furculițe. Dacă nu este gata, mai încearcă peste 5 minute și repetă procedura până când este copt suficient.
  • Scoate dovleacul de la cuptor și lasă-l să se răcească. Folosindu-te de o lingură scoate pulpa atunci când are temperatura potrivită pentru a putea fi manevrat.
Citește și

Cum să coci dovleac tăiat cuburi

Dacă vrei să pui dovleac copt drept garnitură ori să îl folosești în salate, îl poți coace după ce l-ai tăiat cubulețe. Înainte de-l pune la cuptor trebuie să îl speli și să cureți coaja.

Pași pentru a coace dovleacul cubulețe

  • Pune hârtie de copt pe o tavă de cuptor și preîncălzește cuptorul la 200°C.
  • Spală dovleacul, curăță-l de coajă și taie-l pe jumătate. Curăță-l foarte bine de semințe, apoi taie-l cubulețe.
  • Pune cubulețele de dovleac pe tavă, într-un singur strat. Lasă puțin spațiu între ele pentru a se putea coace uniform pe toate părțile.
  • Stropește bucățile de dovleac cu ulei de măsline asigurându-te că fiecare dintre ele este unsă suficient. Totuși, nu este recomandat ca în tavă să ajungă foarte mult ulei pentru că dovleacul se va prăji în loc să se coacă.
  • Asezonează dovleacul cu sare fină. De asemenea, mai poți pune și piper. Dacă după ce se coace mai vrei să mai adaugi condimente, o poți face.
  • Coace dovleacul timp de 20 de minute. După această perioadă de timp, scoate tava din cuptor și întoarce cuburile de dovleac. Pune tava înapoi și mai gătește-l încă 10-20 de minute sau până când este suficient de moale.

Cum se gătește dovleacul la multicooker

Dacă vrei să faci piure de dovleac îl poți găti și la multicooker. Nu va avea aceeași textură caramelizată și nici aroma dovleacului gătit la cuptor, dar se va face mult mai repede. În funcție de timpul de aparat și de programul folosit vei avea nevoie de maximum 17 minute pentru a face piureul de dovleac. Este jumătate din timpul necesar într-un cuptor obișnuit.

Cum se congelează dovleacul gătit

Dovleacul făcut piure se poate congela fără ca gustul său să aibă de suferit după decongelare. Îl poți folosi apoi pentru brioșe, supe, sosuri sau chiar pentru terci de ovăz. Pentru a-l congela trebuie să aștepți să se răcească. Apoi îl pui în pungi pentru congelator și îl poți păstra până la 3 luni. Îl vei decongela la cuptorul cu microunde sau peste noapte în frigider. Înainte de a-l folosi într-un preparat pune-l într-o strecurătoare pentru a te asigura că se scurge toată apa.

Citește și
CELE MAI CITITE
Mai multe boluri cu ciorbă de post, așezate împreună pe o masă
6 rețete de ciorbă de post gustoase și pline de vitamine de care să te bucuri la prânz sau cină
6 rețete de ciorbă de post gustoase și pline de vitamine de care să te bucuri la prânz sau cină
Mai multe cupe de înghețată de casă cu frișcă
Cum să faci înghețată de casă cu frișcă. Rețeta delicioasă de desert de vară
Cum să faci înghețată de casă cu frișcă. Rețeta delicioasă de desert de vară
Chili con carne
Chili con carne, un preparat complex cu arome și texturi delicioase
Chili con carne, un preparat complex cu arome și texturi delicioase
Porții de prăjitură cu căpșuni și bucăți de ciocolată în aluat
Prăjitură cu căpșuni și bucăți de ciocolată în aluat. Desert dulce-acrișor
Prăjitură cu căpșuni și bucăți de ciocolată în aluat. Desert dulce-acrișor
Saramură de pește moldovenească pe o farfurie albă
Saramură de pește moldovenească. Pașii pentru un preparat gustos
Saramură de pește moldovenească. Pașii pentru un preparat gustos
Te-ar mai putea interesa și
Te-ar mai putea interesa și
O bucătărie aranjată de designeri
Ce tip de bucătărie alegi? Ghid de amenajare în funcție de locuință (P)
Ce tip de bucătărie alegi? Ghid de amenajare în funcție de locuință (P)
înlocuitori ai zahărului puși pe un blat gri
Cum poți limita adaosul de zahăr din prăjituri. Sfaturi pentru a păstra gustul delicios
Cum poți limita adaosul de zahăr din prăjituri. Sfaturi pentru a păstra gustul delicios
O masă pe care se află mai multe lămâi
De ce este obligatoriu să speli coaja lămâilor. Riscurile la care te expui dacă nu o faci
De ce este obligatoriu să speli coaja lămâilor. Riscurile la care te expui dacă nu o faci
Vezi cele mai noi articole
Cele mai noi articole hellotaste
Cele mai noi articole hellotaste
Nuci cu cacao în aluat, umplute cu cremă de ciocolată, decorate cu zahăr pudră
05:30
Nuci cu cacao în aluat, umplute cu cremă de ciocolată Nuci cu cacao în aluat, umplute cu cremă de ciocolată
Ardei grași copți, așesazați într-o tavă, pregătiți pentru a prepara piperchi
05:24
Piperchi, rețeta machedonească pe care trebuie să o încerci Piperchi, rețeta machedonească pe care trebuie să o încerci
preparate rapide pentru vară puse pe o masă
12 iunie, 06:48
5 idei de preparate rapide pentru vară. Rețetele sunt gata în 15 minute 5 idei de preparate rapide pentru vară. Rețetele sunt gata în 15 minute
Cornulețe fragede de post cu gem pe un platou și pe o farfurie, alături de un set de ceai și lingurițe
11 iunie, 06:08
Cornulețe fragede de post cu gem, delicate și aromate Cornulețe fragede de post cu gem, delicate și aromate
un bol cu fructe care nu se țin în frigider, așezat pe o masă
10 iunie, 17:36
Fructe pe care nu ar trebui să le ții niciodată în frigider. Cum să reduci risipa alimentelor Fructe pe care nu ar trebui să le ții niciodată în frigider. Cum să reduci risipa alimentelor
Mai multe sticle de vin surprinse într-o cramă
10 iunie, 14:11
(P) Tradiția vinului care leagă trecutul și prezentul (P) Tradiția vinului care leagă trecutul și prezentul
Porție de porridge cu fulgi de cereale și căpșuni
10 iunie, 06:55
Porridge cu fulgi de cereale și căpșuni. Rețeta unui mic dejun sănătos Porridge cu fulgi de cereale și căpșuni. Rețeta unui mic dejun sănătos
Porții de prăjitură cu căpșuni și bucăți de ciocolată în aluat
9 iunie, 05:51
Prăjitură cu căpșuni și bucăți de ciocolată în aluat. Desert dulce-acrișor Prăjitură cu căpșuni și bucăți de ciocolată în aluat. Desert dulce-acrișor
Vezi cele mai noi articole
RECOMANDĂRI hellotaste.ro
Ruladă cu căpșuni și cremă de mascarpone cu frișcă
1
Ruladă cu căpșuni și cremă de mascarpone cu frișcă
Ruladă cu căpșuni și cremă de mascarpone cu frișcă
Printre rețetele de deserturi cu căpșuni pe care ți-ai propus să le testezi, mai adaugă și rețeta de rulada cu căpșuni și cremă de mascarpone cu frișcă. Este un desert delicat,...
Șarlotă de căpșuni cu pișcoturi. Un desert delicat și răcoritor
2
Șarlotă de căpșuni cu pișcoturi. Un desert delicat și răcoritor
Șarlotă de căpșuni cu pișcoturi. Un desert delicat și răcoritor
Dacă ești în căutarea unei rețete de desert delicat, răcoritor și foarte elegant, ideal pentru sezonul căpșunilor, îți recomandăm rețeta de șarlotă de căpșuni cu pișcoturi. Se prepară fără coacere și...
Tave kosi, preparatul pe care trebuie să îl comanzi în vacanță în Albania
3
Tave kosi, preparatul pe care trebuie să îl comanzi în vacanță în Albania
Tave kosi, preparatul pe care trebuie să îl comanzi în vacanță în Albania
Tave Kosi este un preparat tradițional din bucătăria albaneză, fiind un fel de mâncare popular în Balcani. Este o combinație savuroasă de carne, orez și iaurt, toate gătite într-o tavă la...
3 rețete cu ton din conservă care te vor salva când vrei să gătești ceva rapid și gustos
4
3 rețete cu ton din conservă care te vor salva când vrei să gătești ceva rapid și gustos
3 rețete cu ton din conservă care te vor salva când vrei să gătești ceva rapid și gustos
Dacă ai o conservă de ton în cămară deja ai un punct de plecare pentru o masă copioasă. Este un produs versatil și bogat în nutrienți, cu multiple beneficii pentru sănătate...
Macrou la cuptor cu lămâie și pătrunjel. O rețetă cu gust curat de mare
5
Macrou la cuptor cu lămâie și pătrunjel. O rețetă cu gust curat de mare
Macrou la cuptor cu lămâie și pătrunjel. O rețetă cu gust curat de mare
Rețeta de macrou la cuptor cu lămâie și pătrunjel este genul de rețetă cu puține ingrediente, dar bine echilibrate. Gustul peștelui este evidențiat și înnobilat de aciditatea proaspătă a lămâii și...
Parteneri
Eric Dane din Greys Anatomy a acordat primul interviu televizat de la diagnosticarea cu SLA. Actorul a dezvăluit că este în fază terminală
Eric Dane din Grey’s Anatomy a acordat primul interviu televizat de la diagnosticarea cu SLA. Actorul a dezvăluit că este în fază terminală
Eric Dane din Grey’s Anatomy a acordat primul interviu televizat de la diagnosticarea cu SLA. Actorul a dezvăluit că este în fază terminală
Trump nu a vrut ca Israelul să atace Iranul. Netanyahu a făcut-o oricum. Analiză CNN
Trump nu a vrut ca Israelul să atace Iranul. Netanyahu a făcut-o oricum. Analiză CNN
Trump nu a vrut ca Israelul să atace Iranul. Netanyahu a făcut-o oricum. Analiză CNN
Planul prin care Ion Ţiriac ar putea să aducă metroul în Otopeni în maximum 6 luni: amp;#8220;Uşor de tot”

Andrei Rotaru, schimbare radicală de look: Nu mai ies din casă. Ce și-a făcut fostul concurent de la Insula Iubirii sezonul 8
Andrei Rotaru, schimbare radicală de look: „Nu mai ies din casă”. Ce și-a făcut fostul concurent de la Insula Iubirii sezonul 8
Andrei Rotaru, schimbare radicală de look: „Nu mai ies din casă”. Ce și-a făcut fostul concurent de la Insula Iubirii sezonul 8
Halit Ergenç din Suleyman Magnificul a fost condamnat la închisoare. Ce acuzații i se aduc actorului celebru

Cele mai importante vești AI dezvăluite de Apple la WWDC 2025. Ce funcții vor fi introduse în curând

Dovlecei umpluți cu salată caprese, la cuptor
Dovlecei umpluți cu salată caprese, la cuptor
Dovlecei umpluți cu salată caprese, la cuptor
Află dacă poți rămâne însărcinată în timpul menstruației. Ce spun specialiștii
Află dacă poți rămâne însărcinată în timpul menstruației. Ce spun specialiștii
Află dacă poți rămâne însărcinată în timpul menstruației. Ce spun specialiștii
Sora lui Dua Lipa i-a uimit pe internauți după ce o poză cu cele două a devenit virală: Sunt identice!
Sora lui Dua Lipa i-a uimit pe internauți după ce o poză cu cele două a devenit virală: „Sunt identice!”
Sora lui Dua Lipa i-a uimit pe internauți după ce o poză cu cele două a devenit virală: „Sunt identice!”
Remedii naturale împotriva celulitei infecțioase. Cum te pot ajuta să ameliorezi aspectul pielii afectate

fresh
Cornulețe fragede de post cu gem, delicate și aromate

Cornulețe fragede de post cu gem, delicate și aromate

Cornulețe fragede de post cu gem, delicate și aromate

5 idei de preparate rapide pentru vară. Rețetele sunt gata în 15 minute

5 idei de preparate rapide pentru vară. Rețetele sunt gata în 15 minute

Nuci cu cacao în aluat, umplute cu cremă de ciocolată

Nuci cu cacao în aluat, umplute cu cremă de ciocolată

Piperchi, rețeta machedonească pe care trebuie să o încerci

Piperchi, rețeta machedonească pe care trebuie să o încerci
închide
OSZAR »